Uneori mai caut să mă definesc în ceea ce consider eu că e, ce ne înconjuară. Constat nimic! Mai bine rămâneau cum le văzusem prima oară.
Obosit, mă relaxez! M-am liniștit atunci când am realizat că timpul este un repaus.
Niciodată nu am știut dacă frământările mă alintă, sau dorințele mă căiesc. Însă am sperat că se îndeplinesc și trec.
Roadele veseliei mele nu se mai coc la soare, precum nici ogoarele bucuriei nu mi le mai ară tractoare. Doar sudoarea țăranului din mine le mai poate trudi.
În ciuda perseverenței închei cu un calm bong, apoi uit tot, până când iar mă voi strădiui să alerg unde o să văd.
Cântec trist despre o și mai tristă realitate contemporană: Scema cu măririle, viața cu amăgirile, banii cu speranțele, plata cu chitanțele...vecini cu șoaptele... gara cu valizele... rudele cu coatele... da!... da da...fals tratat de filozofie...Boala cu durerile, moartea cu uitările... Pisica și șoarecii ca și ei tovarășii, jocuri pentru acei copii ce bătrâni mereu vor fi...
RăspundețiȘtergere